Vânătorii de avansuri

Fondurile Europene sunt instrumente de finanțare nerambursabilă alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), pentru a reduce decalajele de dezvoltare economică și socială.

Probabil nu de puține ori te-ai gândit să apelezi la fondurile europene pentru ideea ta de afaceri, iar pentru acest lucru te-ai gândit că ar fi bine să apelezi la o firmă de consultanță care să-ți ofere mai multe detalii, să-ți scrie planul de afaceri, să te ajute cu implementarea și monitorizarea proiectului.

Nu vreau să te descurajez, dar vreau să știi că e plin de așa-ziși consultanți care după ce primesc avansul de la client, nu mai răspund la telefon, iar proiectul nu se va depune niciodată. Aceștia sunt cunoscuți mediului ca fiind “vânători de avansuri”. Cel mai bine pentru un START UP, pentru un om care e la prima afacere și/sau prima finanțare de acest fel, să se documenteze cu atenție înainte, să caute cât mai multe recenzii despre firma de consultanță la care apelează.

Vorbesc din proprie experiență, iarna trecută fiind la un pas de “țeapă” cu fonduri europene. Mi s-a cerut un avans de 4800 lei pentru programul “Start Up Nation” care nu a mai fost activ de vreo 2 ani. Consultantul în cauză mi-a promis marea cu sarea, spunând că din ianuarie 2022 se încep înscrierile în program și am face bine să fim primii care depun. N-am trimis banii, am continuat să mă documentez, să caut un ghid pentru programul “Start Up Nation” și nu mare mi-a fost mirarea că nu am găsit nimic, doar multe articole negative.

Programul “Start Up Nation” a fost lansat în 2017 și au fost selecționate aproximativ 8.500 de idei de afaceri pentru finanțare. Virarea banilor către antreprenori a întârziat, așa că unii dintre ei au început să-și investească proprii bani, alții au apelat la credite bancare, în speranța că banii promiși vor fi virați într-un final. Numai că banii nu au fost plătiți. Doar 23 de proiecte din 8.500 au fost efectiv finanțate. Un număr de tot râsul! Cine mai crede acum în “Start Up Nation”?

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s