Prieteni…sau dușma…nimic

Hei. N-am mai scris de ceva timp aici, dar am revenit cu forțe proaspete. S-au întâmplat atât de multe că nici nu știu cu ce să încep…

Nu sunt genul de om care să te streseze cu apeluri sau mesaje din oră în oră, pentru că în capul meu nu despre asta este prietenia. Dacă nu te caut și vorbim când apucăm, chiar și din an în Paște, asta nu înseamnă că te-am uitat. Dacă trec prin orașul în care locuiești și te sun să ne vedem, te sun pentru că așa am simțit, pentru că îmi face plăcere să te văd și să povestim. Poate mai sunt și alții pe care îi cunosc în zona respectivă, dar acordă-ți timp și gândește-te de ce te-am sunat fix pe tine. Nu-mi fac mari speranțe sau nu am mari așteptări că voi avea loc în programul tău încărcat pentru că știu că toți avem problemele și prioritățile noastre, însă vreau să apreciezi că am făcut primul pas.

Prefer un prieten cu care nu m-am văzut sau auzit de ani de zile decât un “prieten de bere”. De ce? Pentru că berea se termină și oricât de multă am cumpăra, tot nu ne-ar putea lega mai mult decât discuțiile inutile și uzuale îmbrăcate în aburi de alcool. Cu cel pe care nu l-am văzut de ani de zile pot povesti, îi pot transmite planurile de viitor fără să-mi fac griji că e invidios, pentru că drumurile noastre oricum s-au separat la un moment dat. Consider că dacă am fost prieteni acum 5, 10 sau 15 ani și nu a intervenit nimic între noi care să ne distanțeze intenționat, la fel de prieteni ar trebui să fim și acum.

Cât despre vorbe… nu-mi ești prieten dacă nu mă tragi de mânecă înainte să mă fi discutat deja cu jumătate de bloc. Concluziile se trag între două perechi de ochi, abia după ce ai auzit și cealaltă variantă, care-i singura oficială. Degeaba îmi atragi atenția după ce m-ai bârfit cu toată gașca pentru că în capul tău ți-ai conturat o imagine greu de editat, ți-ai stabilit că te-am mințit, deci părerea mea(oficială) valorează fix ZERO BARAT.

Îmi pare tare rău când unii încearcă să mă cunoască doar prin ce spun alții despre mine. Gura lumii n-o astupă nici pământul, corect, asta pentru că e ajutată de “prieteni”. Prieten nu-mi ești dacă mă faci mincinos fără să ai MINIM o dovadă clară, palpabilă. Prieten mi-ai fi putut fi dacă mi-ai fi cerut clarificări înainte să-mi dai SHARE la poveste, înainte să mă discuți între două halbe de bere. Toți vorbim, e în natura noastră, dar nu toți judecăm după copertă.

Prieteni… un cuvânt simplu, dar cu o esență complicată. Nu mulți înțeleg pentru că prea puțini ascultă. Nu mulți își iubesc aproapele pentru că binele se uită. E viața oare de vină? Soarta? Nu, doar noi, oamenii complicăm tot ce e simplu sub soare. Judecată? Numai una singură și nu în lumea asta. Deci prietene, ai grijă ce scoți pe gură pentru că veninul cel mai grav stă în cuvinte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s